Considerații generale cu privire la activitatea imobiliară

Considerații generale cu privire la activitatea imobiliară

Structura și esența unei companii imobiliare

     Structura companiei imobiliare

O entitate  juridică  care prestează servicii de intermediere și consultanță imobiliară

  • Activitatea companiei imobiliare cade sub incidența legislației în vigoare al RM și anume, Legea nr. 845-XII din 03.01.92 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi

Caracteristicile:

  • DENUMIRE…….ASIGURAREA IDENTITĂȚII ȘI DEOSEBIREA DE CEILALȚI SUBIECȚI JURIDICI;
  • SEDIU….SOCIAL ȘI ADRESĂ…..REALIZAREA SCOPULUI COMUNICAȚIONAL;

STATUT  JURIDIC…..CONFERĂ CALITATEA DE SUBIECT AL RAPORTURILOR JURIDICE ȘI CIVILE…SA…SRL..

Esența companiei imobiliare rezidă în:

Intermedierea imobiliara — o activitate realizata de companii  imobiliare care activează conform legislației în vigoare, constand in identificarea potențialilor vânzători și cumpărători,Locatori și Locatari, asociere si/sau cumpararea de bunuri imobiliare ori drepturi aferente lor sau derivand din acestea, precum si in operatiuni accesorii sau conexe.

  • Activitatea de intermediere imobiliara  este exercitata de persoana juridica-compania imobiliară  care executa intermedierea  de bunuri imobile , ca fapt de comert , fie in cont propriu , fie in contul unor terti, prin intermediul agentilor imobiliari brevetati.
  • Agentii imobiliari pot fi angajati in conditiile Codului Muncii al RM, sau colaboratori in cazul in care sunt inregistrati ca persoane fizice autorizate in conditiile legii cu privire la antreprenoriat.
  • Activitatea de intermediere  consta in :
    — Prospecții de piata in vederea identificarii ofertelor imobiliare, in zonele solicitate de clienti
    — promovarea ofertei de vanzare
    — inregistrarea si clasificarea ofertelor si a tranzactiilor in baza de date proprie
    — negocierea in numele clientului, a aspectelor legate de derularea tranzactiei
    — informarea clientilor interesati, despre caracteristicile ofertei

Organigrama companiei Acces Imobil SRL

Acces Imobil – evoluție și obiective

Spectrul serviciilor prestate de către compania imobiliară  Acces  Imobil

Vânzare-cumpărare bunuri imobiliare

Acces Imobil oferă  asistență profesionistă la oricare din etapele de vânzare-cumpărare a unui bun imobil: negociere, plata în avans, verificarea actelor, organizarea și desfășurarea tranzacției.

Specialiștii noștri imobiliari dispun de profesionalismul și experiența necesară pentru a ajuta consumatorul serviciilor noastre  cu orice tip de tranzacții imobiliare (vânzare sau cumpărare apartamente, case, spații comerciale, terenuri), astfel încât acestea să decurgă corect și în condiții avantajoase.Oferim suportul specialistilor nostril  în negocierea tuturor condițiilor cu proprietarul imobilului, asistență la achitarea sumei în avans negociate, astfel încât, în cele din urmă, să nu pierzi bani, datorită verificării prealabile ale valabilității întregului set de acte:

  • legalitatea dreptului de proprietate asupra imobilului (apartament, casă, spațiu comercial, teren)  
  • corespunderea planului bunului imobil cu actele confirmative prezentate
  • verificarea persoanelor cu dreptul de folosință asupra apartamentului (cine, în afară de proprietar, mai locuiește în apartament, casă / verificarea actelor privind înregistrarea și traiul copiilor (rezoluția organului de tutelă și curatelă) etc.;

Urmare ale tuturor acțiunilor de asistență, ne implicăm la organizarea și desfășurarea tranzacției, întocmirea contractului de vânzare-cumpărare la notar și înregistrarea la Oficiul teritorial cadastral.

Închirierea imobilelor

Compania „ACCES IMOBIL” oferă servicii de închiriere a apartamentelor, caselor și spațiilor comerciale în Chișinău și în suburbii.

Închirierea unui imobil are loc în următoarele etape:

  1. Noi, compania imobiliară Acces Imobil, vom interveni la identificarea imobilului solicitat, în prealabil efectuând toate verificările legale necesare în ceea ce privește titlul de proprietate al proprietarului.
  2. Vom verifica dacă proprietarul imobilului figurează sau nu ca fiind înregistrat cu datorii la oficiile fiscale de stat sau la furnizorii de servicii comunale.
  3. În cazul în care închirierea are loc prin intermediul unui reprezentant, vom verifica mandatul special pentru închiriere al acestuia.
  4. De asemenea, ne vom implica la negocierea contractului de locațiune astfel încât condițiile acestuia să fie reciproc avantajoase pentru ambele părți: proprietarul și chiriașul.
  5. În contractul de locațiune, vom stipula în mod expres clauzele privind obligațiile proprietarului (cu referire la reparațiile  curente, reparațiile majore, asigurarea imobilului).
  6. La fel, în contractul de lcațiune se va stipula o suma fixa, sub formă de penalitate, pe care chiriașul urmează să o plătească în cazul rezilierii contractului unilateral de către acesta. Tot aici se vor stipula condițiile și suma ce va reprezenta garanția pe care o poate percepe proprietarul în cazul nerespectării clauzelor contractuale.
  7. În contract, se va preciza data la care se va preda spațiul locativ sau comercial cât și se va întocmi un proces-verbal de predare-primire, în care se va constata starea spațiului la momentul închirierii, inventarul bunurilor existente, precum și înregistrarea datelor a contoarelor.

Plata pentru servicii

Pentru proprietari percepem un onorariu în valoare de 1 lună chirie a bunului imobil, iar pentru chiriași avem 0% comision.

Asistență juridică în domeniul imobiliar

Fiecare tranzacție imobiliară necesită a fi tratată meticulos și cu seriozitate în vederea evitării anumitor erori sau dificultăți care ar putea apărea din cauza nerespectării legislației în vigoare a RM.

Din acest motiv, fie că ești vânzător, cumpărător sau chiriaș ar fi bine să cunoști toate detaliile și etapele procesului de vânzare-cumpărare sau închiriere a unui bun imobil pentru a te asigura că totul este transparent și tranzacția se va încheia cu succes.

Reparație la cheie a apartamentelor

Servicii de reparație la cheie pot fi solicitate doar de clienții Acces Imobil care au procurat un apartament sau casă prin intermediul companiei.

Mentorii Acces Imobil

Evoluția domeniului imobiliar

AUSTRIA

În Austria, pentru desfăşurarea activităţii de agent imobiliar este necesară, încă din 1847, deţinerea unei licenţe. Din 1925, această licenţă se acordă în concordanţă cu prevederile “Gewerbeordnung” (Regulamentul meseriaşilor). Cu această ocazie au fost introduse noi standarde de competenţă şi de credibilitate pentru acordarea licenţei. Pornind de la “Gewerbeordnung”, standardele de competen ţă au fost stabilite prin Ordonanţa din 18 februarie 1982, care prevede o examinare scrisă sau orală pentru obţ inerea licenţei. Pot participa la examen numai persoane cu experienţă în domeniu. În funcţie de vârsta şi pregătirea candidatului, acesta trebuie să aibă o experienţă de 2, 4 sau 6 ani. Tot pe baza “Gewerbeordnung” a fost emisă şi Ordonanţa Agenţilor Imobiliari (Immobilienmaklerverordnung) din 16 iunie 1978 care le impune acestora, printre altele, următoarele obligaţii:

  • Să informeze clienţii cu privire la comisionul şi la celelalte taxe percepute de către agenţia imobiliară
  • Să păstreze secretul profesional
  • Să acorde clienţilor informaţii corecte despre proprietăţile imobiliare
  • Să respecte limitele stabilite prin lege pentru vânzări şi închirieri

Nerespectarea acestor reguli reprezintă o ilegalitate şi poate duce la pierderea licenţei. Trebuie spus că Ordonan ţa Agenţilor Imobiliari din 16 iunie 1978 a fost aplicată de către tribunale în favoarea consumatorilor, în special cu privire la limitele comisioanelor.În 1996 a fost promulgată Legea Agenţiilor Imobiliare care reglementează aspectele de drept civil ale contractelor imobiliare şi ale funcţionării agenţiilor. Pe baza acestei legi va fi revizuită şi Ordonanţa Agenţilor Imobiliari (Immobilienmaklerverordnung) din 16 iunie 1978.

Belgia

Până de curând, titlul de agent imobiliar (“Makelaar”) nu era protejat, iar piaţa de imobiliare era liberă.Ca urmare a unei petiţii pentru reglementarea domeniului imobiliar, înaintate de CIB ş i UIB (asociaţiile naţionale ale profesioniştilor din domeniul imobiliar) în 1991, în 1993 a fost emis un Decret Regal pentru protejarea titlului şi a profesiei de agent imobiliar.Ca urmare, sistemul belgian va oferi atât protecţia titlului cât şi reglementări ocupaţionale. În 1994 a fost înfiinţată o instituţie profesională a agenţilor imobiliari, aşa numita “Beroepsinstituut van vastgoedmakelaars” (BIV), care a stabilit şi un Cod de Proceduri. Înainte de a putea purta titlul de “erkend vastgoedmakelaar” (agent imobiliar recunoscut BIV), agenţii trebuie să se înscrie în “tableau van beoefenaars van het beroep”, registrul profesiunii. Înscrierea presupune ca solicitantul să îndeplinească condiţiile legate de pregătirea teoretică şi practică. Decretul Regal menţionat mai sus prevede ca solicitantul:

  • să fie în posesia a cel puţin o diplomă sau un certificat:
  • diploma sau licenţă într-o profesie mai mult sau mai puţin legată de domeniul imobiliar (notar public, contabil etc)
  • un certificat echivalent cu diplomele menţionate mai sus, acordat de comisie de examinatori ai statului sau ai comunităţii
    • o diplomă care să ateste absolvirea unui training pe probleme antreprenoriale corespunzător profesiei de agent imobiliar şi care a fost acordată în conformitate cu reglementările specifice liber profesioniştilor
  • o diplomă acordată de orice altă instituţie, de nivel similar, şi recunoscută de Rege, la reocmandarea BIV
  • să îşi asume responsabilitatea pentru tot ce întreprinde în cadrul exercitării profesiei sale
  • să respecte Codul de Proceduri stabilit de BIV
  • să respecte secretul profesional
  • să fi absolvit un curs practic de un an

Danemarca

În 1967, în Danemarca a intrat în vigoare “Lev ejendomsmaeglere”, o lege care reglementează funcţionarea agenţiilor imobiliare.Legea stipulează faptul că titlul de agent imobiliar, precum şi exercitarea profesiunii, sunt rezervate celor care au depus un jurământ în faţa Ministerului Comerţului.Depunerea jurământului poate avea loc doar după trecerea cu succes a unui examen, prin care este testată competenţa candidatului.Ministrul poate acorda o scutire integrală sau parţ ial ă în ceea ce priveşte examenul dacă, după părerea sa, o persoană dispune de experienţă suficientă. Ordonanţa de implementare a legii mai sus menţionate specifică programul după care se desfăşoar ă cele două probe ale examenului, teoretică şi practică. Ordonanţa stipulează, printre altele, c ă proba practică trebuie susţinută şi trecută dup ă cel mult cinci ani de la cea teoretică, dar numai după acumularea a doi ani de experienţă.Ministrul poate, bazându-se pe prevederile legale, să impună anumite obligaţii agenţilor imobiliari. Următoarele obligaţii au fost deja impuse:

  • interdicţia de a se ocupa de contabilitate
  • informarea clienţilor cu privire la orice interes personal al agentului, legat de proprietatea tranzacţionată
  • informarea corectă a posibilului cumpărător (preţ, costuri, finanţare)
  • remunerare numai în cazul tranzacţiilor încheiate cu succes

Franta

Medierea propriet ăţilor imobiliare este reglementată în Franţa prin “Loi Hoguet” din 1970 şi Ordonanţa de implementare din 1972. Potrivit acestei legi, agenţii imobiliari trebuie să aibă o “carte professionelle”, pe care, dacă i se solicită, trebuie să o prezinte: “Carte T” pentru vânzări şi “Carte G” pentru închirieri şi administrare complexe de apartamente.

Practicarea acestei meserii fără “carte professionelle” se pedepseşte conform Art. 16, Loi Hoguet, cu amendă şi/sau închisoare. Pentru obţ inerea “carte professionelle” este necesară îndeplinirea anumitor cerinţe, cum ar fi:

  • să dovedească competenţă şi pricepere prin:
  • deţinerea unei licenţe în domeniul juridic, sau a unei diplome similare
    • susţinerea unui examen de nivelul admiterii în învăţământul universitar plus practicarea, timp de un an, a uneia din ocupaţiile menţionate în Ordonanţa de implementare, sau
    • practicarea, timp de zece ani, a uneia din ocupaţiile menţionate în Ordonanţa de implementare
  • deţinerea uneia din celelalte diplome sau experienţă într-una din celelalte profesii prevăzute de Ordonanţa de implementare
  • să încheie o asigurare de răspundere profesională
  • să depună o garanţie sau să obţină o garanţie financiară din partea unei companii de asigurări, a unei “Societe del Caution Mutuelle” sau a unei bănci
  • să nu se încadreze în nici una din situaţiile de incompatibilitate enumerate în Capitolul 2 al Loi Hoguet (furt, fraudă, depoziţie falsă, faliment etc)

Agenţii imobiliari trebuie să î şi reînnoiască anual “carte professionelle”. În caz contrar, ei îşi pierd dreptul de liberă practică.Agenţii trebuie să aşeze la vedere în birou următoarele documente:

  • numele şi adresa companiei la care sunt asiguraţi
  • suma pentru care sunt asiguraţi
  • numele băncii prin care lucrează şi numărul de cont

Toate materialele şi antetele unui agent imobiliar trebuie să menţioneze numărul şi locul în care a fost emisă “carte professionelle” a acestuia, numele şi adresa companiei sale de asigurări, precum şi tipul de activitate comercială pe care îl desfăşoară.

Agentul imobiliar este obligat să aibă o listă scrisă a tarifelor pe care le practică. Lista trebuie să fie valabilă pe un termen limitat ş i să specifice clar sumele percepute şi partea care urmează să le achite (vânzătorul sau cumpărătorul). Din ianuarie 1987, suma la care se poate ridica taxa percepută de agentul imobiliar este stabilită liber de părţi.

Germania

Germania nu are o lege care să reglementeze intrarea în branşa tranzacţiilor imobiliare. Orice cetăţean german sau al Uniunii Europene poate deschide o agenţie imobiliară în Germania, fără a avea o anumită pregătire sau experienţă şi fără să fie necesară susţinerea unui examen.Este suficientă obţinerea unei simple licenţe de funcţionare de la Consiliul local (Art. 34 C al Gewerbeordnung). Viitorul agent imobiliar trebuie doar să facă dovada lichidităţii sale financiare şi a lipsei de antecedente penale.Activitatea agenţilor este reglementată parţial de Codul Civil German (Buergerliches Gesetzbuch), dar nu suficient pentru a asigura o derulare corectă şi coerentă. Agenţii trebuie să fie la curent cu multe alte acte normative privitoare la proprietatea imobiliară, cum ar fi legea contractului,proprietăţii funciare şi a celei imobiliare. Trebuie să cunoască, de asemenea, legile privitoare la taxe şi impozite, închirieri şi clădiri, reglementările privitoare la administrarea proprietăţilor, asigurare şi finanţare.

Titlul de “Makler” (agent imobiliar) nu este protejat de lege.

Cerinţele pe care un agent imobiliar trebuie s ă le îndeplinească, pentru a obţ ine licenţa, sunt legate de corectitudinea şi posibilităţile sale materiale, dar nu de competenţa sa.

În 1974 a fost emisă  o Ordonanţă  (Verordnung ueber die Pflichten der Makler etc, revizuită în 1985) care prevede ca agenţii imobiliari să:

  • asigure sumele de bani încasate de la clienţi
  • utilizeze acest capital numai în scopul îndeplinirii sarcinii sale de intermediar
  • păstreze suma de bani încasată de la un client separat de capitalul său sau al altor clienţi
  • respecte obligaţiile prevăzute de Ordonanţă referitor la contabilitate şi activităţi administrative

Uniunea Agenţilor Imobiliari din Germania (Verband Deutscher Makler) încearcă de mult să promoveze o legislaţie în acest domeniu însă, până în prezent, cel mai important rezultat obţinut a fost Legea Concurenţei (Wettbewerbsregeln).

Guvernul Federal refuză să înainteze Parlamentului o lege a tranzacţiilor imobiliare, pe motiv că aceasta ar încălca dreptul fundamental la alegerea liberă a profesiei (Berufs- und Gewerbefreiheit).

Irlanda

În Irlanda, Legea Vânzătorilor la Licitaţie şi a Agenţilor Imobiliari din 1947 (amendată în 1967 şi 1973) impune ca agenţii să deţină o licenţă. Cerinţele, pe care un agent trebuie să le îndeplinească pentru a obţine licenţa, nu ţin de competenţa acestuia. Aceste cerinţe sunt:

  • o garanţie sau cauţiune de 10.000 £
  • un certificat de moralitate

Italia

Medierile sunt, în general, reglementate de Codul Civil Italian, care defineşte mediatorul ca pe cel ce “uneşte două sau mai multe persoane în vederea încheierii unui contract”. Mediatorul trebuie să fie impar ţial şi, din această cauză, se obişnuieşte ca acesta să primească un comision din partea ambelor părţi. Mediatorul trebuie, de asemenea, să păstreze secretul profesional.

Prima reglementare în domeniu a apărut în 1958. Mediatorul este definit ca fiind “auxiliar unui act comercial” şi plasat astfel sub autoritatea Departamentului de Comerţ. O simplă examinare orală este suficientă pentru obţinerea dreptului de a fi “mediator de proprietăţi imobiliare”.

De la înfiinţarea sa în 1976, FIAIP a făcut tot posibilul să asigure agenţ ilor imobiliari un un standard profesional oficial, dar a fost împiedicată de FIMAA, asociaţia rivală, care a fost înfiinţată şi este încă puternic susţinută de către Confcommercio, confederaţia proprietarilor de magazine.

Rezultatul acestei confruntări l -a reprezentat legea din 1989 care, deşi îmbunătăţ eşte reglementările din domeniu, lasă în continuare aplicarea legii în sarcina Camerei de Comerţ, căreia îi lipsesc instrumentele de control.

Această lege recunoaşte pentru prima oară „l’agente immobiliare”, agentul imobiliar, şi impune un anumit grad de profesionalism. Pentru a se califica, o persoană trebuie să lucreze cel puţin doi ani într -o firmă de tranzacţii imobiliare sau să urmeze un curs de calificare (fixat la un număr minim de 80 de ore) şi să promoveze un examen.

Admiterea în branşă se face pentru fiecare persoană în parte ş i este obligatorie pentru oricine negociază proprietăţi imobiliare, chiar dacă lucrează într-o firmă specializată. Orice persoană care nu are calificările menţionate mai sus poate fi sancţionată contravenţional, conform legii, şi trebuie să ramburseze orice comision încasat.

Funcţionarii publici şi persoanele care au dat faliment sau au antecedente penale nu pot fi admişi în branşă.

Una din scăpările majore ale legii este aceea că orice persoană, care are o diplomă de contabil, este admis ă automat, fără vreo examinare sau curs de calificare. Rezultatul a fost un aflux de noi agenţi imobiliari care adesea reprezentau doar un paravan pentru agenţii neautorizate.

Olanda

Meseria de agent e cunoscută în Olanda încă din 1284, dar abia în secolul 16 au apărut agen ţii imobiliari. Admiterea în branşă se făcea de către Consiliul Orăşenesc, iar candidaţii erau testaţi de către Comitetul Comerţului ş i al Navigaţiei. Prima societate a agenţilor (MVA) a fost fondată în 1877, iar o a doua, NBM, în 1898. Aceste două societăţi s- au unit în 1984, formând Asociaţia Olandeză a Agenţilor Imobiliari, NVM.

Ulterior a apărut o nouă asociaţie, numită Asociaţia Intermediarilor de Proprietăţi Imobiliare, VBO.

Medierea în acest domeniu, ca profesie, este liberă în Olanda.

Pe piaţa imobilară olandeză operează agenţi cu pregătiri diverse. În mare, ei pot fi împărţiţi în „Makelaars in onroerend goed”, titlu rezervat agenţilor imobiliari care au depus jurământ şi au un statut juridic, şi alţi mediatori de proprietăţ i imobiliare. Legislaţia olandeză, în special Codul Comercial, stabileşte statutul juridic al agenţilor imobiliari care au depus jurământ (Makelaar).

Oricine doreş te să desfăşoare activităţile prevăzute de articolul 62 al Codului Comercial şi anume să intermedieze încheierea unui contract, în calitate de „Makelaar”, trebuie să depună un jurământ în faţa Tribunalului pe a cărui rază doreşte să îşi desfăşoare activitatea profesională. Pentru a putea depune jur ământul, doritorul trebuie, conform articolului 63c al Codului Comercial, să:

  • aibă competenţa necesară desfăşurării activităţii de agent imobiliar
  • nu aibă antecedente penale
  • fie independent

Standardele de competenţă sunt stabilite într-un ordin separat de Codul Comercial, numit „Besluit Vakbekwaamheid van Makelaars in Onroenrende Goederen”.

Acestea sunt următoarele:

  1. o diplomă eliberată de aşa numita „Corporaţie Profesională de Examinare a Agenţiilor Imobiliare” sau de Institutul de Administraţie în Afaceri şi Economie din Eindhoven şi
  • susţinerea testului practic. Candidatul este testat de Camera de Comerţ pe raza căreia intenţionează să îşi desfăşoare activitatea sau
  • un certificat profesional

Titlul de “Vastgoedadviseur” (consultant imobiliar) nu este protejat prin lege şi nu este condiţionat de deţinerea unei diplome. Această profesie nu este încă reglementată, ea aparţinând categoriei “alţi mediatori”, menţionată mai sus.

Portugalia

Legislaţia portugheză actuală nu oblig ă persoanele care doresc să intermedieze tranzacţii imobiliare să susţină vreun examen sau test.

În 1992 a intrat în vigoare legea 285/92 care, deşi nu impune o examinare, asigură o mai bună calitate a serviciilor oferite clienţ ilor. Îmbunătăţirile aduse legilor anterioare în domeniu (437/75, 43902/61, 301/75, 513-Z/79) sunt următoarele:

  1. un acord scris între proprietar şi agent, care să îi permită celui din urmă să caute clienţi interesaţi de cumpărarea proprietăţii imobiliare
  • o asigurare de răspundere civilă
  • agentul trebuie să înregistreze numele firmei sale
  • fiecare agent trebuie să ţină la dispoziţia clienţilor o condică de reclamaţii. Autoritatea de control este CMOPP (Consello de Mercados e Obras Publicas e Particulares). Legea nu fixează comisionul la un anumit procent, permiţând părţilor să ajungă la o înţelegere.

Agenţii imobiliari portughezi nu sunt însă mulţ umiţi de definiţia dată de lege profesiunii lor, deoarece o limitează doar la găsirea de cumpărători interesaţi. În fapt, agenţii imobiliari oferă servicii complexe, atât vânzătorului cât şi cumpărătorului, până la încheierea vânzării.

Spania

În Spania, domeniul tranzacţiilor imobiliare este reglementat.

Acceptarea în branşă este, conform Decretului 3248 din 4 decembrie 1969, condiţionată de:

  • o diplomă obţinută în urma susţinerii unui examen organizat de Ministerul Locuinţelor şi al Dezvoltării Urbane
  • apartenenţa la o asociaţie a agenţilor imobiliari, autorizată oficial (Colegia oficial de agentes de la propiedad inmobiliara, COAPI şi GIPE)

Candidaţii la examen trebuie să deţ ină o diplomă de (exemplu o diplomă universitară, de colegiu tehnic sau de şcoală tehnică medie).

Suedia

Oricine doreşte să lucreze ca agent imobiliar în Suedia trebuie să fie înregistrat la autorităţile competente ale statului. Pentru a obţine această înregistrare, doritorii trebuie să urmeze aproximativ 400 de ore de curs pregătitor după absolvirea şcolii medii şi nu trebuie să fi fost declaraţi falimentari sau să aibă restanţe la plata taxelor. De asemenea, agenţii trebuie să fie asiguraţi pentru eventuale pagube.

Pe lângă acestea există un sistem de recunoaştere regală a agenţilor imobiliari care corespund unor criterii mai exigente. Agenţii imobiliari se află sub supravegherea Camerei de Comerţ.

Ministerul Economiei şi Camera de Comerţ sunt cele care stabilesc standardele de competenţă. Pentru a primi calificativul de “Regal”, un agent imobiliar trebuie să urmeze cursuri tehnice adecvate şi să aibă o experienţă practică de cel puţin trei ani.

Agentul trebuie, de asemenea, să încheie o asigurare de răspundere civilă, să fie independent şi să nu cumpere sau să vândă el însuşi proprietăţi.

Marea Britanie

În Marea Britanie, intermedierea în domeniul imobiliar este absolut liberă ca profesie.

Top 10 companii imobiliare la nivel mondial

https://smartasset.com/mortgage/10-best-real-estate-agencies

Broker imobiliar meseria viitorului


Реклама

Добавить комментарий

Заполните поля или щелкните по значку, чтобы оставить свой комментарий:

Логотип WordPress.com

Для комментария используется ваша учётная запись WordPress.com. Выход /  Изменить )

Google photo

Для комментария используется ваша учётная запись Google. Выход /  Изменить )

Фотография Twitter

Для комментария используется ваша учётная запись Twitter. Выход /  Изменить )

Фотография Facebook

Для комментария используется ваша учётная запись Facebook. Выход /  Изменить )

Connecting to %s